Inforenergetica este o disciplină care explorează interacțiunea dintre energia subtilă și conștiință în contextul vindecării și dezvoltării personale. Ea integrează cunoștințe din domenii precum fizica cuantică, psihologie, spiritualitate și alte științe pentru a înțelege și utiliza energia subtilă în scopul echilibrării și vindecării individului. Prin practici și tehnici specifice, Inforenergetica își propune să elibereze blocajele energetice, să promoveze starea de bine și să contribuie la evoluția spirituală și personală a fiecăruia.
Inforenergetica se ocupă de studiul fenomenelor şi proceselor determinate de existenţa unei cantităţi de informaţii-Qi organizate conform unui algoritm mai mult sau mai putin complex şi implementate într-un suport energetic oarecare (electromagnetic, caloric, chimic, mecanic etc). Această ştiinţă spirituală include învăţăturile din Sfânta Scriptură şi toate ştiinţele moderne şi utilizează metode proprii de cercetare.
Inforenergetica explorează percepția folosind alte mijloace decât simțurile obișnuite și de la distanțe care depășesc limitele acestora (range), focalizându-se pe conștientizarea, interpretarea și utilizarea voluntară a semnalelor i.e. (informaționale și energetice) în scopuri benefice. Aceasta facilitează analiza și dezvoltarea extra-sensibilităților umane, animale și vegetale prin intermediul perceperii informațiilor de către sufletul uman prin i.e., chiar și de la sursele de semnal care nu sunt detectate de organele de simț ale corpului.
Procesul implică utilizarea unui instrument auxiliar, cum ar fi ansa radiestezică în cazul Inforenergeticii, care se mișcă pe un raportor centesimal, indicând intensitatea semnalelor percepute, conform unei scale valorice unice și unui aparat teoretic specific acestei discipline.
„INFORENERGETICA este o ştiinţă – spirituală în primul rând, pentru că prin ea am reuşit să reperez - cu ajutorul tuturor Entităţilor benefice, de Lumină Necreată care mă ajută, şi a tuturor oamenilor care reprezintă întruparea multor Entităţi de Lumină şi care au diferite specializări într-o ştiinţă modernă sau alta - să descopăr, care sunt cauzele adevărate ale stărilor patogene, ale structurii fizice umane, de care se ocupă medicina modernă.” - comandor Claudian Dumitriu, Părintele Inforenergeticii
Inforenergetica explorează percepția folosind alte mijloace decât simțurile obișnuite și de la distanțe care depășesc limitele acestora (range), focalizându-se pe conștientizarea, interpretarea și utilizarea voluntară a semnalelor i.e. (informaționale și energetice) în scopuri benefice. Aceasta facilitează analiza și dezvoltarea extra-sensibilităților umane, animale și vegetale prin intermediul perceperii informațiilor de către sufletul uman prin i.e., chiar și de la sursele de semnal care nu sunt detectate de organele de simț ale corpului. Procesul implică utilizarea unui instrument auxiliar, cum ar fi ansa radiestezică în cazul Inforenergeticii, care se mișcă pe un raportor centesimal, indicând intensitatea semnalelor percepute, conform unei scale valorice unice și unui aparat teoretic specific acestei discipline.
Inforenergetica poate fi folosită pentru a trata traumele emoționale, anxietatea și alte tulburări psihologice prin echilibrarea și eliberarea energiei negative acumulate în corp și minte.
Prin tehnici specifice, Inforenergetica ajută la reducerea nivelului de stres și anxietate, facilitând relaxarea și echilibrarea emoțională.
Inforenergetica poate fi aplicată pentru a susține vindecarea și regenerarea corpului, activând energia vitală și stimulând procesele de autovindecare.
Această disciplină oferă instrumente pentru autocunoaștere, creșterea conștiinței și conectarea cu propria esență și cu aspectele spirituale ale ființei.
Inforenergetica poate facilita îmbunătățirea comunicării și rezolvarea conflictelor în relații, contribuind la stabilirea unei atmosfere de armonie și înțelegere reciprocă.
Prin practici specifice, Inforenergetica ajută la amplificarea energiei vitale și la revitalizarea întregului organism, îmbunătățind nivelul de energie și vitalitate.
Inforenergetica promovează conștientizarea de sine și armonizarea aspectelor interioare ale ființei, ajutând la manifestarea potențialului personal și la atingerea unui echilibru interior.
A fi inforenergetician implică adoptarea unui anumit mod de viață și respectarea atât a Legilor Divine, cât și a celor terestre, alături de aderarea la un cod etic profesional specific acestei profesii. Aceasta înseamnă să ai credință în Sfânta Treime, să ai încredere deplină în acțiunile tale și să le direcționezi către bine, în conformitate cu Voia Sfintei Treimi. De asemenea, implică cunoașterea propriilor limite și modestie, prevenirea cu atenție a intrării în rezonanțe negative și continuarea auto-perfecționării profesionale, morale și spirituale.
Prin intermediul Inforenergeticii, oamenii își dezvoltă extra-sensibilități pentru a prelua informații direct de la surse benefice exterioare operatorului i.e., fie ele depărtate spațial sau în timp, sau chiar de la surse care nu sunt sisteme vii. Aceste informații pot cuprinde aspecte legate de trecut, prezent și viitor. Totodată, se dezvoltă abilitatea de a obține informații directe despre starea de sănătate a unui sistem viu, inclusiv despre bolile acestuia și a cauzele lor i.e., fapt deosebit de important, deoarece prin tehnicile inforenergetice se tratează cauza și nu doar efectul.
Cursurile de inforenergetică pot fi predate doar ființelor umane care au propriile caracteristici i.e. în anumiți parametri, deoarece cei care nu îndeplinesc aceste criterii nu pot obține rezultate benefice. Astfel, aceste persoane pot fi temporar respinse de la participarea la cursuri până când ating nivelurile minime stabilite.
Pe lângă organizarea acestor cursuri, obiectivul Inforenergeticii este de a contribui la restabilirea sănătății și unității spirituale a națiunii române sau a altor națiuni.
„INFORENERGETICA vă așteaptă la Curs, pe toți cei cu o multitudine de idealuri de viaţă adesea puţin elevate dar cu dorinţa de bine, aşa cum şi-au început cei mai mulţi călătoria spirituală. E TIMPUL!” - c.l.c. Claudian Dumitriu, Părintele Inforenergeticii
Cazuistica medicală în care se aplică Inforenergetica cuprinde diverse situații clinice și afecțiuni în care energia și echilibrul interior joacă un rol semnificativ în procesul de vindecare. Acestea pot include:
Inforenergetica poate fi utilizată ca o metodă complementară pentru gestionarea durerii cronice sau acute, ajutând la relaxarea musculară și la eliberarea tensiunii emoționale asociate cu durerea.
Prin stimularea proceselor naturale de autovindecare a corpului, Inforenergetica poate accelera recuperarea în urma intervențiilor chirurgicale sau a altor traume fizice sau emoționale.
Inforenergetica poate contribui la reducerea anxietății, depresiei și a altor tulburări mentale prin echilibrarea energiei și eliberarea blocajelor emoționale.
Prin stimularea fluxului de energie vitală în corp, Inforenergetica poate consolida sistemul imunitar și poate ajuta organismul să lupte împotriva infecțiilor și bolilor.
Inforenergetica poate oferi o abordare holistică în gestionarea bolilor cronice, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și la gestionarea simptomelor pe termen lung.
Prin practici specifice, Inforenergetica poate facilita relaxarea și inducerea unui somn odihnitor, ajutând la combaterea insomniei și a altor tulburări ale somnului.
Acestea sunt doar câteva exemple de situații în cadrul cărora Inforenergetica poate fi aplicată în domeniul medical pentru îmbunătățirea sănătății și a bunăstării pacienților.
Inforenergetica îți permite să detectezi orice anomalie care apare la organele tale sau în sistemele (nervos, digestiv, circulator, respirator etc.), chiar înainte de apariția vreunui simptom. Astfel, ai posibilitatea să iei măsuri de remediere pentru potențialele probleme de sănătate, atât din punct de vedere fizic, cât și rațional și spiritual. Poți realiza astfel prevenție și interveni pentru remedierea situației în cazul apariției simptomelor acute. Simpla prezență la cursuri, la ședințele de practică și la grupurile de lucru constituie, de asemenea, terapii reale, contribuind la ameliorarea stării de sănătate a fiecărui participant. Creșterea vitalității cursanților poate fi observată încă de la primele concentrări specifice acestei cunoașteri, fiind direct proporțională cu implicarea în punerea în practică a cunoștințelor dobândite în cadrul cursurilor.
Aurelia R., Ploiești
Diagnostic medical: ulcer varicos
Acum 7 ani, a început povestea mea, când, de la o tendinită la picior căpătată în urma unor eforturi fizice, mi s-a declanșat o durere de care nu puteam scăpa, decât cu fiole de algocalmin. Intuiția m-a îndemnat să caut un mod de autovindecare și cartea pe care am ales-o dintr-o bibliotecă virtuală, a fost „Atingerea cuantică”, de Richard Gordon (Ed. Adevăr divin, 2006). Parcurgerea și folosirea ei, a determinat venirea mea la cursurile de Radiestezie și Inforenergetică, pentru a învăța corect tehnicile de lucru.Acum consider că parcurgerea cursurilor de Inforenergetică este unul dintre cele mai înțelepte lucruri pe care le-am făcut în această viață. Mi-am armonizat viața, am înțeles ca fizician profunzimea și dimensiunea miracolului ei, iar ca om, am învățat să iubesc și să dăruiesc hristic și mă străduiesc să fiu un bun slujitor al M.I.H.
Eu am lucrat i.e. pe mine și doar pe cei apropiați la început, apoi, în cadrul grupurilor de lucru, am lucrat pe colegi, împreună cu ei, și tot împreună, lucrăm pe toți cei care ne-au cerut și ne cer ajutorul. Acum am prilejul chiar de a coordona grupuri de lucru ca „profesor de serviciu”, cum îmi place mie să spun…Nu știu dacă vă sunt de folos exemplele...
1. Am constatat că în afecțiuni de tip migrenă, lombosciatică, nevralgii, reumatism articular acut, „boala care fuge cum spun medicii”, folosind inteligența intrinsecă a Luminii, Lumina algoritmată corect, merge acolo unde e necesară, chiar dacă nu știi exact locul afectat, de unde pornește durerea, dar doar îmbrăcată în iubire, în iubirea ta și a creatorului! O dirijezi să se ducă acolo unde este nevoie de ea și se duce. Am tratat subiectul la Lucrarea de grad 9. Am experimentat-o pe mine.
2. Eu în urma unei alergii la o substanță necunoscută (am făcut teste), în 2021, instinctiv m-am scărpinat la picior, la gambă, nu prea tare am zis eu, dar mi-am făcut o mică rană de 1 mm 2, (nu am simțit, a curs sânge atunci), care apoi s-a mărit în timp în diametru de câțiva centimetri. Vreme de aproximativ 2 ani și jumătate, rana nu s-a închis la tratament. Se manifesta ca un ulcer varicos. Învățând tehnica de grad 6, abia când am folosit-o, țesutul epitelial s-a refăcut și rana s-a închis.
Atât vă pot spune…. Nu am experiență prea multă. Învăț…
Cu respect și recunoștință.
Roxana L., Bucureşti
Diagnostic medical: osteom frontal stânga
În noiembrie, în 2005, am acuzat nişte dureri foarte puternice de cap. Am încercat cu fel şi fel de medicamente... Durerile nu au trecut...Bănuind că ar fi vorba de o sinuzită, am mers să îmi fac nişte investigaţii. În urma unei tomografii făcută la Spitalul Elias, la recomandările doctorului neurochirurg Cristian Năstase, a reieşit în 2006 că ar fi crescut un os, o formaţiune osoasă, între creier şi ţeastă, de dimensiunea şi forma unui ou de găină. Nu se putea rezolva această problemă decât chirurgical. La două săptămâni de dureri cumplite de cap, am început să mă şi umflu la faţă şi tot capul. Mi se închiseseră ochii de umflăturile obrajilor. Nu am mai suportat, am mers la Biserică unde numai Dumnezeu ştie cât m-am rugat şi atunci l-am întâlnit pe domnul I.C., INFORENERGETICIAN, după atâta rugăciune şi disperare că las în urmă patru copii. Am făcut TERAPIE INFORENERGETICĂ timp de 40 de zile, la ora 21, câte o jumătate de oră, am ținut post, am ținut cont de toate recomandările care mi-au fost adresate de Inforenergeticianul terapeut şi numai cu post și rugăciune, Dumnezeu a făcut această minune, să se reducă acel os, fără intervenție chirurgicală, fără fierăstrău electric, tăiată țeasta și cu complicațiile ulterioare.
După o săptămână de terapie INFORENERGETICĂ, am început să mă dezumflu, nu mai acuzam dureri de cap nici măcar minore. La 40 de zile după ce nu am mai avut nici un fel de durere, dezumflată complet, am mers să mai fac o tomografie, să văd în ce stadiu mă aflu. În urma tomografiei a reieșit că era osul redus la 12 mm.
Odată cu vindecarea mea și cu schimbarea în bine în plan fizic după această terapie, s-au produs niște schimbări majore benefice în toate structurile mele. Am început să văd altfel pe cei din jurul meu, să încerc să îi ajut mai mult, să dăruiesc mai mult.
Mulțumesc lui Dumnezeu că în urma acestei vindecări, am ajuns să urmez și eu CURSURILE de INFORENERGETICĂ și la rândul meu să pot ajuta pe cei ce sunt în suferință și recomand tuturor să încerce terapia INFORENERGETICĂ, să vadă că dă rezultate foarte bune – cu ajutorul lui Dumnezeu – și să li se schimbe viața în bine așa cum am simțit și eu că mi s-a schimbat și mi s-a transformat întreaga viață, într-un mod miraculos și benefic.
Părintele Nicolae Stoica de la parohia Vlășcuța, comuna Stolnici, Protoieria Costești, județul Argeș
Diagnostic medical: COVID 19-Delta
Sunt părintele Nicolae Stoica, de la parohia Vlășcuța, comuna Stolnici, Protoieria Costești, județul Argeș. Sunt preot din 24 ianuarie, ziua Unirii Moldovei cu Țara Românească, anul 2010. În anul 2003, am terminat Teologia și după opt ani am fost hirotonit preot pentru Mânăstirea Ionești, unde am slujit un an și zece luni, după care am fost numit preot paroh la parohia Vlășcuța, în anul 2014, unde sunt și în prezent.La sfârșitul lui Septembrie 2021, am fost diagnosticat cu COVID 19, o formă foarte severă – DELTA și am fost internat în spital 29 de zile. Aici s-a petrecut cu mine, iarăși o minune! Eram la ATI, cu masca de Oxigen la gură, nu mai puteam vorbi! Din când în când, mai comunicam pe Whatsapp. Starea mea era destul de confuză și foarte de greu vorbeam, fiind secondat în permanență de aparatele care-mi monitorizau starea de sănătate. Nu știu cum, dar se pare că i-am telefonat doamnei Lavinia Dumitriu, cerându-i ajutorul, deși eu nu-mi amintesc acest lucru și nici nu știu cum a fost posibil să vorbesc la telefon. Cert este că dumneaei a primit acel S.O.S., a înțeles imediat situația și mi-a transmis prin mesaj că mă pune la grupul de rugăciune și-mi face tratament și cu Grupul România.
Din acel moment, am ținut legătura, în permanență cu dumneaei. Mai târziu mi-a spus cum după telefonul meu, a vorbit cu băiatul meu pentru a afla despre starea în care mă aflam și că prognosticul medicilor era unul sumbru în acel moment... Și vă mai spun ceva. În acea cameră de la A.T.I., cu doar trei paturi și aparate peste aparate, în cele șapte zile cât am stat acolo, de lângă mine, patru pacienți au plecat la cele veșnice. Ca să-mi mențin moralul ridicat, ascultam în permanență, pe telefon, Paraclisul Maicii Domnului, Acatiste, Muzică Psaltică, Terapeutică, Muzică Clasică și orice alte rugăciuni, care simțeam cum mă întăresc! Într-una din zile, am avut un vis – au venit la mine doi diavoli și m-au luat de subțioară, unul în stânga și altul în dreapta, spunându-mi poruncitor – haide, gata până aici, s-a terminat! Am simțit că pleznesc! Mă strângeau ca într-o menghină și eram amorțit complet!. Atunci, cu un ultim efort am strigat: „Iisuse, Iisuse scapă-mă! Iisuse, nu mă lăsa! Iisuse, ajută-mă!”
Dragii mei! Diavolii, au zburat pur și simplu, ca luați de vânt și atunci, m-am văzut pe o masă rotundă și înconjurat numai de preoți în veșminte aurii, strălucitoare! Cântau și cădeau, iar din cădelnițele lor, mirosul de tămâie se înălța ca un fuior în înaltul cerului și mă îmbăta de fericire și ascultam o muzică înălțătoare, divină! Atunci am înțeles că am scăpat și că mă voi face bine!
Le mulțumesc, încă odată, tuturor celor care s-au rugat pentru mine: domnul Comandor, doamna Lavinia cu grupurile de rugăciune, nenea Dumitrescu, Chino cu grupul de rugăciune de la Machu Picchu, din Peru (prin fiica mea și ginerele meu, s-a făcut conexiunea), grupurile de rugăciune al preoților din cadrul Protoieriilor Costești, Pitești, Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel, enoriașii din parohie, copiii mei, soția, socrii mei, fratele, rudele, prietenii mei și atâția alții pe care-i știe Bunul Dumnezeu. Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! Căci rugăciunile tuturor m-au ajutat! Slăvit să fie Domnul, în veci! Amin!
Anul trecut, după o perioadă destul de lungă de timp (mai bine de 20 de ani), am revenit și m-am înscris din nou la cursurile de radiestezie. Practica de gradul 6 am făcut-o cu doamna M.S., iar examenul l-am dat cu doamna Lavinia Dumitriu. La Grupurile de Lucru, ne-au secondat doamnele M.S. și A.R., împreună cu domnii V.G., R.M. și A.D. Am parcurs și gradul 7, pe care l-am absolvit. Măsurătorile au fost făcute de doamna Lavinia Dumitriu, iar practica am făcut-o cu domnul V.G. – la TD, am avut niște trăiri fantastice! Acum, sunt o prezență activă la Grupurile de Lucru și de Rugăciune și nu mă opresc aici, voi continua urcușul spiritual în cadrul Inforenergeticii.
Mulțumesc tuturor și dau Slavă Sfintei Treimi și Maicii Domnului și tuturor Sfinților din Ceruri pentru toate! Amin! Amin! Amin!
Lavinia Dumitriu, Președinte Inforenergetica
Despre povestea părintelui Nicolae Stoica
Vindecarea miraculoasă a colegului nostru, părintele Nicolae Stoica, în urma infectării cu COVID 19-Delta din septembrie 2021 și a terapiei inforenergetice făcute de cursanții de la cursurile de Inforenergetică. Am făcut un calcul după datele mesajelor schimbate cu părintele și cu fiul său, astfel încât să pot face o relatare cât mai exactă. Se pare că pe 23 septembrie a fost internarea părintelui Nicolae Stoica, urmată de înrăutățirea stării sale de sănătate și de transferul său în secția A.T.I. a Spitalului Județean Pitești. Pe 4 octombrie, am primit un apel telefonic prin care se auzea bipăitul aparatelor de la A.T.I. și o voce stinsă dar pe care am recunoscut-o, care a spus doar – „ajutați-mă dna Lavinia, nu mai pot să respir” – și a închis. Ca prin minune, aveam și numărul de telefon al fiului părintelui și i-am trimis mesaj imediat, să aflu mai exact care este situația și mi-a răspuns că „plămânii părintelui erau afectați în proporție de 75%, că este ventilat mecanic non-invaziv, testele de sânge nu au ieșit deloc bine”, și că medicul spusese că se așteaptă ca de acum încolo, părintelui să-i fie afectate din organe, „să apară complicații și la alte organe”. Cam acesta era prognosticul. Am început imediat să lucrăm i.e., dl comandor și cu mine, apoi și cu grupul România.
În prima zi, starea de sănătate a fost staționară, apoi a început ameliorarea ei, mesajele mele către părintele făcând parte din acest proces de vindecare. Mi-a relatat mai târziu cum l-a mobilizat faptul că i-am transmis la un moment dat că „tragem cu ,dinții” spirituali de dumnealui, că avem treabă împreună.
Pe 6 octombrie deja își mai revenise și m-a rugat să lucrăm și pe doamna preoteasă, colega noastră de asemenea, care era în carantină, la domiciliu, ceea ce am și făcut. De la fiul său am aflat că din această zi nu a mai fost necesară ventilarea mecanică a plămânilor și că rămăsese doar cu masca de oxigen. De aici vine nedumerirea cu apelul telefonic… având în vedere că pe 4 octombrie părintele era ventilat mecanic…
Pe 8 octombrie îmi spunea că mor oameni în condiții înfiorătoare în jurul său, că se simte întărit de rugăciunile și susținerea noastră și că se roagă pentru toți aceștia. Pe 9 octombrie a fost deja scos de la A.T.I., după 5 zile de terapie i.e. Pe 11 octombrie îmi scria că în sfârșit a reușit să-și facă pravila, asta însemnând rugăciunea completă, iar pe 12 octombrie era deja transferat în zona de recuperare post covid, când a reușit să se toaleteze singur, fără masca de oxigen. Pe 13 octombrie scria că se simte foarte bine, iar pe 14, de ziua Sfintei Paraschiva, rezultatele analizelor erau mult mai bune, culminând cu vestea bună că a ieșit din fibrilație.A urmat apoi recuperarea, exersarea mersului pe hol, externarea pe 21 octombrie și convorbirea noastră telefonică interesantă, în timp ce noi, dl comandor și cu mine mergeam spre Iași.
Redau partea nostimă…
Lavinia Dumitriu: Noroc că m-ați sunat, să vă putem lucra!
Pr. Nicolae Stoica: Cum, v-am sunat eu? Dar eu nu puteam vorbi la telefon… eram mereu cu masca pe figură, ventilat, conectat la aparate… Sigur v-am sunat eu, nu fiul meu? Nu știu cum a fost posibil… Nu-mi aduc aminte… Dar bine că într-un fel sau altul, a ajuns informația la dvs. …
I-am tot povestit părintelui cum au decurs lucrurile, dar cred că abia acum, când va citi relatarea mea, va pune totul cap la cap și va avea imaginea clară. Tot nu știe cum am luat legătura cu fiul său, cine, cum și de unde a avut numărul de telefon. Cert este că Dumnezeu a avut grijă să am și acel număr în memorie, în urma unui apel primit de la Ionuț Tudorel cu mult timp în urmă, cu un mesaj din partea tatălui. Iar eu l-am memorat, „just in case”…
m încă toate mesajele în telefon, și ale părintelui, și ale fiului său, și ele stau mărturie a miracolului lui Dumnezeu la care ne-a făcut părtași.
Analizând acum toate datele pe care le-am revăzut în telefon, diferența de vârstă dintre părintele Nicolae Stoica și mine este de 10 zile, iar ameliorarea sa a avut loc în 10 zile de terapie i.e., de pe 4 pe 14 octombrie, de ziua Sf. Paraschiva, ocrotitoarea locului nașterii mele și a domnului Comandor și a noastră, a întregii Moldove și a întregii Românii, cu mult mai multe ședințe însă, căci am lucrat zi și noapte în primele zile.
Închei această relatare subliniind faptul că această vindecare a survenit foarte rapid și pentru că părintele a conștientizat la scurt timp după luarea legăturii cu mine cauzele acestei suferințe și lecții totodată, a conștientizat ce are de făcut în continuare și a luat decizia corectă în privința acțiunilor viitoare.
Mulțumesc cu această ocazie membrilor Grupului România pentru toate eforturile și dăruirea cu care sunt mereu în slujba lui Dumnezeu, ajutându-I creația și mulțumesc tuturor membrilor școlii noastre care susțin acest lucru i.e.!
Mulțumesc dlui Comandor, care la 88 de ani de acum, încă lucrează, cercetează, scrie, se roagă și face aceleași concentrări explozive pe care noi le știm de atâta vreme!
Și împreună, mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!